Steaua și Dinamo, în alertă! Fotbalistul dorit în iarnă și-a depus memoriu și poate deveni liber de contract. E cotat la 500.000 € și cere 10.000 € pe lună

  • Publicat:
  • Actualizat:

Francezul Abdellah Zoubir (24 de ani) a fost, în iarnă, atât pe lista Stelei, cât și pe cea a lui Dinamo, dar mijlocașul Petrolului a rămas, în cele din urmă, la Ploiești. Lucrurile se pot schimba, însă, încă de săptămâna viitoare, când mijlocașul ofensiv ar putea deveni liber de contract.

Situația financiară precară de la Ploiești îl face pe Zoubir, unul dintre cei mai buni fotbaliști ai Petrolului în acest sezon, să-și dorească să rămână liber de contract. Fotbalistul francez și-a depus deja memoriu și cere rezilierea contractului, decizia urmând a fi dată săptămâna viitoare.

Zoubir a venit la Petrolul în vara anului trecut, adus de impresarul Dan Marinache, și a reușit să strălucească într-un sezon cenușiu pentru echipa lui Jerry Gane. În iarnă, Steaua și Dinamo s-au arătat interesate de serviciile mijlocașului ofensiv, iar Valeriu Argăseală, președintele vicecampioanei, a negociat pentru transferul său, dar prețul stabilit de Dan Capră, 300.000 de euro, a fost considerat mult prea mare.

Fotbalistul care a mai trecut pe la Istres, Grenoble și Hibernian câștigă 5.000 de euro pe sezon la Petrolul, iar în momentul în care s-a așezat la masa discuțiilor cu Steaua a cerut o dublare a salariului.

5 goluri și 4 pase decisive a reușit Zoubir în cele 39 de meciuri jucate pentru Petrolul în acest sezon

500.000 de euro e cota de piață a mijlocașului francez

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală

Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”

Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE

Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie

BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!

Salarii îngheţate şi tăieri la stat. Măsuri dure după ce economia arată tot mai rău: datoria a depăşit 50% din PIB, iar deficitul e deja peste 3%
Salarii îngheţate şi tăieri la stat. Măsuri dure după ce economia arată tot mai rău: datoria a depăşit 50% din…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială

Lovitura de milioane de euro dată de afaceristul de doar 28 de ani care a părăsit definitiv SUA pentru România: E un exemplu
Lovitura de milioane de euro dată de afaceristul de doar 28 de ani care a părăsit definitiv SUA pentru România:…
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣

Se termină războiul. Putin și Xi Jinping au căzut de acord: Pacea va fi restabilită

Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news

Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO

AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA

Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×